|
|
||
|
HOHOT (DE RÂS) - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru HOHOT (DE RÂS)Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 109 pentru HOHOT (DE RÂS). ... George Coşbuc - Nedumerire Nedumerire (După Strodtmann) de George Coșbuc Cât de rău ești, Doamne, Doamne! Tu mă-ntrebi grăbit și-aprins, Dacă te-am iubit vreodată? Ce-i cu tine? Ce te-a prins ... Cum să știu, că n-am de unde! Eu la asta niciodată N-am gândit cu dinadins. Tu mă știi. Eu râd într-una, Numai de glumit mă țiu - Ei, dar când mă-ntrebi de-acestea Parc-aș vrea să nu mai fiu! Lumea de dureri e plină, Calea vieții mi-e străină; Tot așa-mi vorbește mama, Iar eu, biata, ce să știu? Eu cu drag te văd la ... n șoapte Și să te sărut — ei, asta! N-am putere să o fac! Nu mi-am dat anume seama Niciodată, viața ce-i! De-mi zici «dragă», râd cu hohot, Ascunzând obrajii mei. Tu te superi dintr-o dată, Mă faci proastă și-ngâmfată, M-ameninți, c-o rupi cu mine - Rău ce ești! și ... nu? Aș zice toate, Numai asta nu se poate; Parc-aș plânge viața toată Dac-aș ști, că te-am mâhnit. Ei, acum ghicește singur De te am eu drag ori nu? Să mi-o spui ... George Coşbuc - Carol Robert Carol Robert de George Coșbuc Stăpânul țării feudale Râdea de Basarab, pe cale Venind cu sutele de-arcași Turnați în zale, Ce-i pentru-acești viteji ostași O țară largă de trei pași? Sărmanul vodă, cum îl cheamă, O fi-n pământ acum de teamă! Ce minte-o să-l învăț! Să-l fac Să ție seamă Că eu sunt eu, și nu mă-mpac C-un biet ca ... Adânc spre țară. O, nu ți-aduc vulturii vești, Roberte,-n drum ca să te-oprești? Căci iată, colo la strâmtoare, S-aude-un corn de vânătoare Și multe-apoi, chiuituri Răsunătoare. Se umple codru-ntreg de guri Și ies românii din păduri. Jucându-și coiful alb pe creste Ei vin, și nu le prinzi de veste, Năvalnic cad și iuți răsar Ca din poveste. Ei intră-n desetul maghiar Și unde-ajung, îl lasă rar. O, bieți maghiari, striviți în ... lor uitând-o toată Mureau zdrobiți, și ca să poată Să-și scape capul, rupți și goi Fugeau în gloată. O, și la ziua cea de-apoi Vor râde ... ce despart Ardealul, Codrii vechi și plini de noapte, Luncile cu mii de șoapte. Râzi cu hohot la privirea Neguroșilor Buceci? Uite-acum cât ești de mare, Uite ce frumoasă ești! Tu, sălbatico-ntre fete, Iată sate-acum în zare, Prahova, să fii cuminte! Ține cumpăt la cuvinte, Stăi și pune ... de viță, Flori de crâng pui în cosiță Și pe-alesul tău visându-l Treci prin văi, cu blânde rugi. Dar auzi! E plin pământul De răsunete! Pe loc Un balaur cât un munte Vine-nfiorat ca vântul Cu o sută de picioare Cu mugiri șuierătoare, Și-i c-un ochi de foc în frunte Și pe nări el varsă foc! Prahova năvalnic sare, Neștiind aceasta ce-i. Pletele-i rămân răzlețe, Ochii plini de spaimă-i are Și cu pieptul gol s-aruncă Peste liniștita luncă Părul ei sunt valuri crețe, Spuma albă-i pieptul ei! Te-ai speriat ... dacă vei trece! Uite, parcă-l mișcă vântul! Să ne-ajute Domnul sfântul! Uite-acum, să nu ne vadă Am scăpat! dar ce fiori! Dar de ce-ți astâmperi pasul? Prahova, de ce te miri? ... ... cal privea-napoi Cu râsete, huhu! Luptându-se cu moartea, el În pat se zvârcolea, Și biata mă-sa! Vezi-o azi Cum plânge-n hohot ea? Același plâns, pe care-atunci Sărmana îl plângea. Sărmana! și vă bateți joc De traiul ei d-acum; Dar mama voastră n-ar putea S-ajungă oarecum Nebună? V-ar plăcea s-o știți De râs obștesc pe drum? Oh, leacul! unde-i? Din pământ, Din foc ea l-ar fi scos! Erau săraci. Bărbatul ei, De mult bolnăvicios, Zăcea și el, puteai de slab Să-i numeri os de os. Pe laiț fecior, părinte-n pat, Pe răni al cârpei nod, Și-n vatră focul stâns de mult Și nu-i porumb în pod: Trei zile, iar a patra zi Doi morți sub un prohod! Iar azi când se trezește ... ei? Urlând Morțește, biata, iat-o iar, De zid cu fruntea dând Și vezi cum face gesturi ea, Așa precum în joc, Dezmierzi copii? Cum râde ea, Ca omul în noroc? Apoi răsare blăstămând: Și-i varsă gura foc. Rusanda e, copila ei! În ușa tinzii-n prag, O dezmierda ea ... Dimitrie Bolintineanu - Mihnea și baba ... hârca morților, Umblau să stingă focul. O babă, ce oroarele Uscaseră în lume, Tot răscolea vulvoarele, Șoptind încet un nume. III S-aude un zgomot de pași pe aproape, Cum calcă strigoiul când va să dezgroape O tânără fată... Colo... Ascultați! Să fie satana cu ochii de focuri? — ,,Hei! Cine să calce în negrele-mi locuri, Se-ntreabă bătrâna... aici nechemați!..." Ea zice, și-n umbră un om se arată Cu ... să-ți mai placă, nimic să dorești! VII Așa vorbi bătrâna Și Mihnea tremură. Iar naiba, ce fântâna O soarbe într-o clipă Și tot de sete țipă, La dreapta lui zbură. El are cap de taur Și gheară de strigoi. Și coada-i de balaur, Și geme cu turbare Când baba tristă pare; Iar coada-i stă vulvoi. Iar nagodele-urâte Ca un mistreț la cap, Cu lungi și ... strâmbe râte Cu care de pe stâncă Râm marea cea adâncă Și lumea nu le-ncap; Și șase legioane De diavoli blestemați Treceau ca turbilioane De flăcări infernale, Călări toți pe cavale Cu perii vulvoiați. Și mii de mii George Coșbuc - Somnul codrilor ... și-aproape-n urmă stând Viteazului în față, ea lung la el privește, Domol, apoi cu glasul abia-nțeles, vorbește: „Tu cine ești, străine? De tulburi somnul meu? Cu gândul morții-n suflet, s-alergi murind mereu, Să n-ai de gânduri pace, cum n-am de tine eu!â€� Arnulf aude glasul, voinică-i este firea Și râde, râde-n hohot s-alunge nălucirea. Atunci bătrânul Codru, de hohot deșteptat, Încet deschide ochii, ca două sălcii crunte, Iar pletele-i cu freamăt îi tremură pe frunte Și-i tremură-n mânie sprâncenile cărunte; El ... râsul tău, păgâne? Tu somnul veciniciei sub mine să-l petreci! Sub brazi la rădăcină tu fruntea să ți-o pleci Să dorm și eu de-a pururi, să dormi și tu de veci!â€� N-a râs acum viteazul; sta codrului în față Cu ochiî mari și tulburi, cu sufletul de ghiață. Și când clătește Codru pletosul cap al său, Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vântul: El vâjâie din aripi și-și flutură veștmântul Și ... meu? Furtună-ți fie gândul, și moartea o furtună; Sărac, pe căi să-ți mântui visarea ta nebună!â€� Arnulf aude, sare pe cal, înfiorat ... George Coșbuc - Brâul Cosânzenii ... vânt îl are Întreaga viață vis îi pare Și joc își bate de flăcăi. Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată, Și-n drumul lui umblând de-atunci Simțea de-ajuns frumoasa fată Că viața noastră nu ni-e dată De dragul unor flori din lunci. Din ochi albaștri de cicoare Pe sânu-i alb de ghiocel Curg lacrimi calde-acum! O doare, Ei inima de drag îi moare, Iar Făt-Frumos, vai, cum e el! Atâta dragoste nebună! Eu nu o simt, tu n-o-nțelegi Visarea ta la ce ... Și cum ea varsă desperată Un plâns amar, un cald șiroi, Curgea din cer ploaie curată, Iar dintre ploi lucind s-arată Frumosul brâu stropit de ploi. Și-n ceruri călătorul Soare Râdea cu hohot repetat Și prin văzduhuri plutitoare Izbea săgeți răzbunătoare De-a lungul brâului furat. Vai, brâul meu! gemea copila. Atât de mult eu l-am temut, Dar Făt-Frumos descinsu-mi-l-a! Și-apoi plângea, mai mare mila, Și-n nopți apoi ea ... nu-s din câte-au fost Azi nu-i Ileana nicăirea, De-abia trăiește-n pomenirea Poveștilor cu dulce rost. Iar Soarele-n văzduhuri pline George Coșbuc - Doina (Coșbuc) ... flăcăi la oaste Cu lacrimi tu-i petreci Și stai cu ei, ți-e milă Să-i lași pustii, să pleci. Cântând le-aduci aminte De-o fată din vecini, De mame și de-ogorul Umplut acum de spini. Și când i-omoară dorul Și-n jurul tău se strâng, Pui fluierul la gură Și cânți, iar dânșii plâng. E plin de oameni câmpul, Tu, Doino,-n rând cu ei. Moșnegi și oameni tineri Și tinere femei Adună fânu-n stoguri Și snop din spice fac Din ... ei durerea Sărmanului român. Eu te-am văzut odată Frumoasă ca un sfânt, În jur stăteau bătrânii Cu frunțile-n pământ. Cântai, ca-n vis, de-o lume Trăită-ntr-alte vremi, De oameni dragi, din groapă Pe nume vrând să-i chemi. Și-ncet, din vreme-n vreme, Bătrânii-n jur clipeau Și mânecile hainei La ochi ... în codru Te prinzi cu ei fărtat, Li-arăți poteci ascunse, Pe stânci le-așterni tu pat. Când pun picioru-n scară, Ții roibul lor de frâu; Grăbit, când prind ei pușca, Scoți plumbii de la brâu: Iar când ochesc, cu hohot ... ... ți lași plângând iubita ta: O, vino, strânge-mă la piept... Ce bine mi-e așa! Și nu mă-ntrebi, ce plâns nebun Am plâns de-atunci? O, cum s-adun În vorbe-atâta gând pribeag, Și cum să-ncep... O, dă-mi toiag! O, cât ești de frumos și bun Și cât îmi ești de drag! Dar n-a venit!... Și ea cu zor Oprea din drum pe călător, Râzând cu hohot îi spunea Povestea ei; apoi plângea: Ei l-au văzut, dar ei nu vor Să-i spuie ce făcea? Pe unde-i el? Nu s ... Dar sus, în lumea-n care trec, Al meu va fi el iar! Iar sfânta Vineri o privea Cu milă, Uite! zise ea Un veac de om tu așteptând Robit-ai fost de-un singur gând De-ai fi știut tu, draga mea, Acestea mai curând! El și-a uitat de ochii tăi! De mult s-a-ntors pe alte căi, Căci lui menire i s-a dat S-a-ntors de ... Friedrich Schiller - Resignațiune ... Friedrich Schiller - Resignaţiune Resignațiune de Mihai Eminescu (din Schiller) Și eu născui în sânul Arcadiei și mie Natura mi-a jurat La leagănu-mi de aur să-mi deie bucurie; Și eu născui în sânul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. O dată ... pe viața viitoare Și îi jertfii plăcerea din tinerețea mea.  Dă-mi mie-acea femeie scumpă inimei tale  Dă-mi mie Laura ta! De gropi dincolo-amaru-ți luce cu-ncămătare, Și sângerând, rumpând-o din inima-arzătoare, Plângeam în hohot, însă am dat-o și pe ea.  Această-obligațiune la morți e îndreptată  Râzând lumea zicea  Căci, nu vezi, mincinoasa de tÄ›rani cumpărată Umbre ți-a dat în loc de ferice-adevărată, La terminu-ăstui cambiu tu n-ei mai esista. Isteț glumea o oaste de șerpi derâzătoare:  Naintea unui caos de ani zeificat Tu tremuri. Ce sunt oare zeitățile tale? Slabului plan al lumei scorniri mântuitoare Ce-ngeniul umanei nevoi a-mprumutat. Ce e ... pentru că e cu coji acoperită, A spaimelor-ne proprii umbră-nurieșită, Pe-oglinda cea pustie a conștiinței omenești. Icoană mincinoasă ... ... Mihai Eminescu - Resignaţiune Resignațiune de Mihai Eminescu (din Schiller) Și eu născui în sânul Arcadiei și mie Natura mi-a jurat La leagănu-mi de aur să-mi deie bucurie; Și eu născui în sânul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. O dată ... pe viața viitoare Și îi jertfii plăcerea din tinerețea mea.  Dă-mi mie-acea femeie scumpă inimei tale  Dă-mi mie Laura ta! De gropi dincolo-amaru-ți luce cu-ncămătare, Și sângerând, rumpând-o din inima-arzătoare, Plângeam în hohot, însă am dat-o și pe ea.  Această-obligațiune la morți e îndreptată  Râzând lumea zicea  Căci, nu vezi, mincinoasa de tÄ›rani cumpărată Umbre ți-a dat în loc de ferice-adevărată, La terminu-ăstui cambiu tu n-ei mai esista. Isteț glumea o oaste de șerpi derâzătoare:  Naintea unui caos de ani zeificat Tu tremuri. Ce sunt oare zeitățile tale? Slabului plan al lumei scorniri mântuitoare Ce-ngeniul umanei nevoi a-mprumutat. Ce e ... pentru că e cu coji acoperită, A spaimelor-ne proprii umbră-nurieșită, Pe-oglinda cea pustie a conștiinței omenești. Icoană mincinoasă ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||